You are currently browsing the tag archive for the ‘One World Romania’ tag.

Din seria “Cautam tineri entuziasti”, azi scriem oficial: avem nevoie de voluntari pentru festival.

Asa ca daca esti pasionat de filmul documentar si crezi ca drepturile omului nu sunt doar un concept gol, ci ceva pentru care merita sa fii alaturi de noi, scrie-ne la coordinator@oneworld.ro. Asta daca ai timp liber intre 16 – 21 martie, bineinteles 🙂 Daca ai fost anii trecuti la proiectii,  stii deja cam ce facem. Iar daca nu, nu e nimic, vei afla oricum 🙂

Noi credem ca e fain sa fii voluntar pentru ca in primul rand, privesti totul cu alti ochi. Esti implicat, esti in interior si simti totul in mod diferit. Festivalul este al tau, nu e doar un alt eveniment. Plus ca intalnesti tot felul de oameni frumosi, care sunt interesati de acelasi lucru. Mai vezi un film, mai vezi alt film si tot asa 🙂

De la inceput de tot, de la prima editie din 2008, voluntarii au avut un mare rol. Pe atunci existau doar Centrul Ceh si o mana de oameni entuziasti. Ulterior, ne-am organizat si noi un pic, ne-am oficializat sub numele unei asociatii si tot asa. Dar la inceput au fost voluntarii. Si ne place sa continuam tot asa. Asta pentru ca stim exact cum e, am fost si noi tot la fel.

Advertisements

Libertate vs Stabilitate. Iepuri vs Oameni. Simtire vs Ratiune. Vest vs Est.

O alegorie despre viata in cutiute peste care nu poti sari. Despre zidul Berlinului si consecintele lui vazut prin perspectiva… iepurilor. Obisnuiti sa vedem lumea prin prisma propiilor ochi si propriilor experiente, Rabbit a la Berlin ne prezinta o cu totul alta perspective, una la care nu ne-am fi gandit niciodata – cum vad celelalte vietuitoare schimbarile politice si sociale.

In frameworkul construirii zidului Berlinului intram in viata de zi cu zi a celor ce raman dincolo de zid si a singurilor care pot sa paseasca de ambele bariere – iepurii. Realizam viata pe care au trait-o pentru zeci de ani, armonia aproape perfecta in care au trait si a faptului ca avand acea stabilitate si siguranta la un moment dat, pareau fericiti. Doar de liniste si un spatiu verde fara oameni e necesar pentru ei. Dar cand libertatea ii izbeste in urechi ce se intampla? Mai pot ramane fericiti, fiind liberi? Dar noi? Putem fi fericiti, avand libertatea, dar nu si stabilitate… ?

18.03 / 18h00 / Cinema Union /// 19.03 / 20h00 / Cinema Union

Tic tac, tic tac!! Dragilor, timpul trece, oamenii faini din spatele meu se invart precum niste titireze si ma pun pe roate si anul asta. Sunt eu, Festivalul, ma stiti, nu?
Am strans intamplari din lumea intreaga si incerc sa vi le povestesc cu voce tare si patrunzatoare de pe 17 pana pe 22 martie ca sa va determin SA ALEGETI SA VA PESE!
De ce ati alege sa va pese? Pentru simplul fapt ca va sta in fire. Eu va astept sa exersam asta impreuna. Vom zambi, ne vom emotiona, ne vom intreba, vom discuta, vom dezbate si argumenta si nu in ultimul rand vom vedea ce este dincolo de invelisul care ne este prezentat drept realitate uneori.
Eu va propun un exercitiu: sa deschidem ochii, urechile si gandurile impreuna pe perioada intalnirilor noastre, iar dupa sa ma pastrati in priza prin observare. Fiti atenti nu numai la nedreptati si nereguli, ci la tot ce se intampla. Incercati sa intelegti, sa va detasati de primul impuls de a reactiona frontal prin cuvinte si replica taioase, prin indignare si duceti mai departe procesul de rationalizare pentru a va intreba: eu ce pot sa fac?, sunt de accord cu se intampla?, o sa iau atitudine? Despre asta sunt eu si voi stiti pentru ca m-ati crescut prin dorinta de a ma reintalni.
E un exercitiu mic, care pe mine ma va face sa zambesc si sa cresc ca sa pot ajuta din ce in ce mai mult.

Alege sa-ti pese!

Ma intorc sa ma ferchezuiasa ajutoarele mele dragi 🙂

Soare si zambet 🙂

Beata Dzianowicz / Polonia / 2008 / 79 min

Intotdeauna caut sa privesc lumea prin ochii oamenilor. In special cand calatoresc incerc sa gasesc localnici pentru a vedea orasul prin perspectiva lor, nu doar sa vizitez monumente si cladiri turistice.

De asta mi-a placut Kites incredibil de mult. Un documentar despre cum se face un documentar. Despre cum prin intermediul filmului afli ceva despre persoana din spatele lui – sentimente, trairi si ganduri.

Filmat in Kabul, documentarul prezinta un curs tinut de un regizor polonez prin care incearca sa ii invete pe 12 tineri arta filmului. Interesant de vazut e cum vede fiecare copil lumea din jurul lui, ce inseamna pentru ei bucurie, libertate sau tristete. Daca un strain ar fi filmat in Afghanistan, ar fi insistat asupra razboiului, a groazei, a fricii pentru ziua de maine… dar ei, care de cand s-au nascut nu au trait nici macar o clipa in pace, surprind cu totul altceva. Un documentar despre ei, copiii din Kabul exact asa cum traiesc ei in fiecare zi si despre problemele si micile lor moment de fericire.

20.03 / 16h30 / Cinema Eforie /// 21.03 / 20h30 / Cinema Eforie

Cautam persoane simpatice, entuziasmate, carora le e drag festivalul si ar vrea sa ne ajute.

Asa ca daca iti plac filmele documentare, crezi ca drepturile omului sunt importante si merita sa lupti pentru ele, scrie-ne 2 randuri la info (at) oneworld (punct) ro pana joi, 4 martie.

Asta daca intre 17 – 22 martie ai timp liber, bineinteles!

Cu drag,

festivalul 😀

Guest Editor: Mircea from More Punk Than You Zine

Majoritatea oameniilor spera sa traiasca intr-un loc mai bun, un loc unde sa fie cu adevarat ei, unde sa se poata bucura cu adevarat de libertate nu de o iluzie…ei bine am simtit cum un lucru absolut normal, natural daca vreti..a devenit un lux pentru majoritatea dintre noi. Daca ma gandesc la Romania comparativ cu ceea ce se intampla in Birmania sau Coreea de Nord as putea spune ca sunt cu adevarat norocos..si totusi exista un “dar”. One World Romania a vrut sa arate un altfel de buletin de stiri, un buletin care nu este prezentat pe nici un post de televiziune, sa arate lumea asa cum este ea si sa spere intr-o schimbare. In cele 3 zile cei prezenti au putut vedea cum traiesc cei din Birmania, au intrat in viata lui Rene , au retrait propaganda comunista, au calatorit pana la granita dintre viata si moarte, au ajuns intr-o Anglie multiculturala si au stat asezati “pe locul mortului” ascultand povestiile unor soferi din Romania.

Read the rest of this entry »

owr.ct.13-15 mai

(Festivalul vazut prin ochii lui Mihai Dida)

M-am intors din Constanta. nedormita. haotica. usor indragostita. fericita si mai zapacita ca de obicei.

Imi place sa scriu sub influenta momentului, si cu toata astea ma chinui de cateva ore sa compun ceva coerent. Simt ca s-au intamplat atat de multe, incat nu stiu cu ce sa incep 🙂

First of all, mie una mi-a placut mult cum a iesit. Mi-au placut oamenii. Mi-au placut filmele. Mi-a placut senzatia de a sta cu prietenii la o masa, la o cafea/ un suc/ o bere cu o tigara si sa te uiti la filme. Sa vezi alte chestii. Sa inveti. Sa traiesti altceva. Am cunoscut oamenii mai mult decat minunati 🙂

Despre prima seara am scris aici. In a doua zi nu au fost atat de multi oameni, poate si pentru ca nu prea te poti simti in largul tau sa ti se vorbeasca despre moarte…

Ieri, am trecut prin 100 de stari. Am ajuns la 6 fara 20. Era pustiu, nici macar Ruxe nu ajunsese cu laptopul. Nicio masa in fata… mi s-a spus ca daca nu vin oamenii, punem un film and that’s it. Am fost, am vorbit cu oamenii de la celelalte mese, care venisera sa bea o cafea/ suc/ bere si nu stiau de festival. Am convins cativa si am dat drumul la film la fix. Cu vreo 8 spectatori. Dar intre timp, incet, incet a venit tot mai mai multa lume. Parca imi crestea inima in mine(ce expresie stupida, btw) cand vedeam cate un om, cate un om. Zici ca ar fi fost concurs, ca as fi castigat 1 milion de euro pentru fiecare persoana de acolo, asa de fericita eram 🙂 Eniueiz, a fost foaarte ok pana la urma. Apocalipsa dupa soferi a lui Alecu Solomon a facut oamenii mai mult decat atenti si amuzati 🙂 Si ma bucur ca a fost ok, chiar ma bucur.

Ma bucur ca mi s-a spus sa mai venim si la anul, ca am putut vorbi despre festival, despre noi, despre ce vrem sa facem. Si la anul sper sa fie mai fain ca anul asta. De obicei nu am asteptari, dar am stiu sigur ca o sa fie bine 🙂 Chiar exista cativa oameni interesati, exista un public acolo, exista ceva 🙂

Ideea festivalului nu se axeaza numai pe filme, ci pe crearea unui spatiu, in care sa facem schimb de idei, sa discutam, sa incercam sa vedem ce gandeste celalalt. Nu am vorbit prea mult totusi dupa filme. Dar hei, it is ok. Probabil daca nu eram eu in fata, nici eu nu as fi indraznit sa spun ceva. Dar asta se schimba, incet, incet. Cel putin in Bucuresti, anul asta discutiile erau interminabile in comparatie cu anul trecut. Oamenii incep sa spuna ceea ce gandesc 🙂 Ceea ce e mai mult decat ok, cred. Nu exista tampenii pe care poti sa le spui, atata timp cat le gandesti tu, cu capul tau! Asa ne indeamna festivalul, asta am invatat si eu in 3 ani de facultate…

Stiu ca am mai multumit odata, dar simt nevoie sa dau cel putin o imbratisare virtuala si un mare muuultumescut celor care au facut evenimentul posibil. Mircea. Daca nu era el si entuziasmul lui, nu stiu daca as mai fi indraznit sa ma aventurez sa fac ceva. Ruxi. Ruxi e cel mai minunat om posibil(e castravete, ceea ce implica minunatia) care m-a ajutat intru-totul totul totul. Baietilor din La Taclale, in special Mihai(dar si tipului dragut cu tatuaje :D), pentru ca ne-au pus la dispozitie spatiul prea frumos. Si Mihai pentru poze. Ruxi and Mircea again for bringing their friends. Radu. Ionut. Radu again si prietenul lui. Alina si Bogdan. Iuli si Andr(eea)a :D. Bebe si Buza si prietenele lor (sorry, nu va stiu numele, ca vi le-as fi scris… :D). Karra. Cristi once, cristi twice, cristi! 😀 si prietenilor lui pe care i-a adus.  Baiatul mult prea simpatic care a venit doar in prima seara 😀 Fetele dragute care au stat in fata, in stanga si fetelor dragute care au stat in dreapta, in spate. Pare rau, nu stiu mai multa lume, dar intotdeauna exista butonul de later edit.

Merci si constantablog, ctlife, observator, zile si nopti. De Mircea am mai zis 😀

ma mira linistea asta…

pe unde umblii oare? cum a fost aseara la filme? sa fi fost atat de bine incat ati fugit cu totii in lume sa luptati pentru dpreturile omului? v-a pus pe ganduri calatoria lui simcha sau poate povestea lui razvan v-a determinat sa traiti fiecare moment mai intens?

si in cazul in care erati interesati de noi,  alex s-a intors de dimineata din craiova si pleaca la 6 la tirgu mures 😦 eu fiindu-i datoare pentru sacrificiul sau.
iar eu sunt la geamul meu spre bucuresti, aud de jos note muzicale si ma pregatesc sa cobor la acoustic 05.

Uite ca s-a dus si prima zi. Spuneam aici ca nu ma gandesc la nimic, ca nu am asteptari, ca imi place nepravazutul. Ei bine, mie mi s-a parut minunat. Mi-au placut clipele alea cand 50 de perechi de ochi erau indreptate catre revolutia de pe ecran. Cand nu se mai vorbea si eram cu totii in film, in Birmania, in budism, in cutiuta. Mi-au placut momente cand am fost prinsi cu totii in film. A fost ceva ca, wow, suntem toti aici. In acelasi cadru, suntem conectati, vedem, ne punem intrebari, simtim si gandim…

Nu imi place sa vorbesc in public. Recunosc. Nu am mai vorbit la microfon. Nu imi place. Ma emotionez. Fac microfonie. Il privesc pe celalalt ca pe un Dumneavoastra, ma pierd si simt ca uit sa spun ceea ce ar trebui sa spun. Gandesc atat de multe inainte, dar cand sunt in fata, pur si simplu incerc sa ma gandesc la ceea ce ma gandisem anterior. Prefer sa vorbesc cu oamenii personal – unul cate unul: sa le povestesc, sa radem, sa comunicam! 🙂

Oamenii mi s-au parut mai mult decat ok. M-au si aplaudat la final 😛 hihi. As scrie 2-3 nume din 50, ca mai multe nu stiu si imi pare rau. Dar sper sa aflu maine 😛 So, merci ruxi, mihai, mircea, mihai, iuli, cristi, karra, baiatul simpatic, etc etc 😛

Am ramas dupa filme cu aceleasi intrebari, ca si prima oara cand le-am vazut. “si pana la urma ce trebuie sa fac eu? ce e bine? chiar e bine ceea ce gandesc? de ce?  de ce nu? cum? cand? e de datoria mea sa fac lumea mai buna?” …

Poate aflu, totusi maine la Charging the Rhino si Testimony 🙂

ps: pozele in curaaand. Promit!

guest editor: Raluca Enescu

birmaniaBirmania, o ţară cu aproximativ 50 de milioane de locuitori este guvernată de teroare. O armată de 500.000 de militari controlează ţara, privând o întreagă naţiune de drepturile sale fundamentale. Aici există cea mai mare rată a muncii forţate şi cel mai mare număr de copii soldaţi din lume(nu mai puţin de 70000!!). Într-o ţară fără inamici externi, aproape jumătate din bugetul de stat este cheltuit pentru armată şi doar 19% pe persoană/an pentru sănătate. Un copil din zece moare înainte de a împlini 5 ani.

Peste un milion de persoane a fost mutat forţat din casele proprii. Libertatea de exprimare este inexistentă. Un decret din 1996 prevede pedeapsa cu până la 20 de ani de închisoare pentru oricine se opune public politicilor juntei. Posesia neautorizată a unui fax sau a unui modem se pedepseşte cu 15 ani. Chiar şi expoziţiile de artă trebuie să fie aprobate de către autorităţile militare.

Amnesty International estimează că există cel puţin 1300 de deţinuţi politici reţinuţi sau arestaţi în condiţii severe în închisorile din Birmania. Unii au murit în detenţie, în timp ce mulţi sunt supuşi torturii. Aung San Suu Kyi, lideră a mişcării pro-democraţie şi câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace este singura laureată a prestigiosului trofeu care se află în prezent în arest.

În 1990, partidul său – Liga Naţională pentru Democraţie, a obţinut o victorie extraordinară, câştigând 82% din locurile în Parlament. Regimul nu a recunoscut niciodată rezultatele, iar de atunci nu au mai avut loc alte alegeri.

Aung San Suu Kyi se află în arest la domiciliu de atunci. Mai întâi, între 1989-1995 şi din nou, în 2000-2002. A fost arestată apoi în mai 2003, după masacrul din Depayin, în care în jur de 100 dintre susţinătorii ei au fost ucişi în bătaie de către miliţie.

La domiciliul său, linia telefonică i-a fost tăiată, corespondenţa îi este interceptată şi voluntarilor care intenţionează să îi acorde protecţie nu le este permis să rămână în interiorul casei.

Aung San Suu Kyi este pentru toţi cei care cred în libertate şi în drepturile omului un exemplu de curaj şi devotament. Pentru oamenii din Birmania ea rămâne o speranţă pentru un viitor mai liber.

Ai terminat de citit acest text; dacă ai fi fost în Birmania, ai fi putut fi arestat pentru aceasta.