You are currently browsing the category archive for the ‘OWR on tour’ category.

Guest Editor: Mircea from More Punk Than You Zine

Majoritatea oameniilor spera sa traiasca intr-un loc mai bun, un loc unde sa fie cu adevarat ei, unde sa se poata bucura cu adevarat de libertate nu de o iluzie…ei bine am simtit cum un lucru absolut normal, natural daca vreti..a devenit un lux pentru majoritatea dintre noi. Daca ma gandesc la Romania comparativ cu ceea ce se intampla in Birmania sau Coreea de Nord as putea spune ca sunt cu adevarat norocos..si totusi exista un “dar”. One World Romania a vrut sa arate un altfel de buletin de stiri, un buletin care nu este prezentat pe nici un post de televiziune, sa arate lumea asa cum este ea si sa spere intr-o schimbare. In cele 3 zile cei prezenti au putut vedea cum traiesc cei din Birmania, au intrat in viata lui Rene , au retrait propaganda comunista, au calatorit pana la granita dintre viata si moarte, au ajuns intr-o Anglie multiculturala si au stat asezati “pe locul mortului” ascultand povestiile unor soferi din Romania.

Read the rest of this entry »

Advertisements

owr.ct.13-15 mai

(Festivalul vazut prin ochii lui Mihai Dida)

M-am intors din Constanta. nedormita. haotica. usor indragostita. fericita si mai zapacita ca de obicei.

Imi place sa scriu sub influenta momentului, si cu toata astea ma chinui de cateva ore sa compun ceva coerent. Simt ca s-au intamplat atat de multe, incat nu stiu cu ce sa incep 🙂

First of all, mie una mi-a placut mult cum a iesit. Mi-au placut oamenii. Mi-au placut filmele. Mi-a placut senzatia de a sta cu prietenii la o masa, la o cafea/ un suc/ o bere cu o tigara si sa te uiti la filme. Sa vezi alte chestii. Sa inveti. Sa traiesti altceva. Am cunoscut oamenii mai mult decat minunati 🙂

Despre prima seara am scris aici. In a doua zi nu au fost atat de multi oameni, poate si pentru ca nu prea te poti simti in largul tau sa ti se vorbeasca despre moarte…

Ieri, am trecut prin 100 de stari. Am ajuns la 6 fara 20. Era pustiu, nici macar Ruxe nu ajunsese cu laptopul. Nicio masa in fata… mi s-a spus ca daca nu vin oamenii, punem un film and that’s it. Am fost, am vorbit cu oamenii de la celelalte mese, care venisera sa bea o cafea/ suc/ bere si nu stiau de festival. Am convins cativa si am dat drumul la film la fix. Cu vreo 8 spectatori. Dar intre timp, incet, incet a venit tot mai mai multa lume. Parca imi crestea inima in mine(ce expresie stupida, btw) cand vedeam cate un om, cate un om. Zici ca ar fi fost concurs, ca as fi castigat 1 milion de euro pentru fiecare persoana de acolo, asa de fericita eram 🙂 Eniueiz, a fost foaarte ok pana la urma. Apocalipsa dupa soferi a lui Alecu Solomon a facut oamenii mai mult decat atenti si amuzati 🙂 Si ma bucur ca a fost ok, chiar ma bucur.

Ma bucur ca mi s-a spus sa mai venim si la anul, ca am putut vorbi despre festival, despre noi, despre ce vrem sa facem. Si la anul sper sa fie mai fain ca anul asta. De obicei nu am asteptari, dar am stiu sigur ca o sa fie bine 🙂 Chiar exista cativa oameni interesati, exista un public acolo, exista ceva 🙂

Ideea festivalului nu se axeaza numai pe filme, ci pe crearea unui spatiu, in care sa facem schimb de idei, sa discutam, sa incercam sa vedem ce gandeste celalalt. Nu am vorbit prea mult totusi dupa filme. Dar hei, it is ok. Probabil daca nu eram eu in fata, nici eu nu as fi indraznit sa spun ceva. Dar asta se schimba, incet, incet. Cel putin in Bucuresti, anul asta discutiile erau interminabile in comparatie cu anul trecut. Oamenii incep sa spuna ceea ce gandesc 🙂 Ceea ce e mai mult decat ok, cred. Nu exista tampenii pe care poti sa le spui, atata timp cat le gandesti tu, cu capul tau! Asa ne indeamna festivalul, asta am invatat si eu in 3 ani de facultate…

Stiu ca am mai multumit odata, dar simt nevoie sa dau cel putin o imbratisare virtuala si un mare muuultumescut celor care au facut evenimentul posibil. Mircea. Daca nu era el si entuziasmul lui, nu stiu daca as mai fi indraznit sa ma aventurez sa fac ceva. Ruxi. Ruxi e cel mai minunat om posibil(e castravete, ceea ce implica minunatia) care m-a ajutat intru-totul totul totul. Baietilor din La Taclale, in special Mihai(dar si tipului dragut cu tatuaje :D), pentru ca ne-au pus la dispozitie spatiul prea frumos. Si Mihai pentru poze. Ruxi and Mircea again for bringing their friends. Radu. Ionut. Radu again si prietenul lui. Alina si Bogdan. Iuli si Andr(eea)a :D. Bebe si Buza si prietenele lor (sorry, nu va stiu numele, ca vi le-as fi scris… :D). Karra. Cristi once, cristi twice, cristi! 😀 si prietenilor lui pe care i-a adus.  Baiatul mult prea simpatic care a venit doar in prima seara 😀 Fetele dragute care au stat in fata, in stanga si fetelor dragute care au stat in dreapta, in spate. Pare rau, nu stiu mai multa lume, dar intotdeauna exista butonul de later edit.

Merci si constantablog, ctlife, observator, zile si nopti. De Mircea am mai zis 😀

Pentru mine cel puţin…azi a fost Tîrgu Mureş, prima zi.

Mîine ultima zi de tur…fără mine din păcate.

Teatru 74 – genial loc de proiecţie

Trebuie să mai venim, clar!

Ana, să ştii că pachetul tău nu se va deschide pînă luni – cînd e toată lumea de faţă – am deschis scrisoarea în schimb.

Azi am concluzionat că totuşi mai nu este o lună bună pentru aşa ceva.

E soare. Toată lumea pe afară, noaptea muzeelor în Mureş.

Oameni nu prea mulţi. Am tot întors pe toate feţele filmul lui Simcha – n-am vrut totuşi să trag concluzii.

Iar mi-am cerut scuze pentru subtitrare – a cîta oară…

Tot la 74 e şi o cafenea drăguţă cu preţuri de cîrciumă.

Iar aici primăria îţi dă net-ul.

A fost bine, n-am umplut sala, nici n-am purtat discuţii filosofice minute în şir, dar a venit presa care a fost foarte interesa(n)tă şi au venit şi oameni drăguţi.

Atît – rămîn dator cu post-ul pentru Cluj – e în curs de ediatare oricum

Fin.

Uite ca s-a dus si prima zi. Spuneam aici ca nu ma gandesc la nimic, ca nu am asteptari, ca imi place nepravazutul. Ei bine, mie mi s-a parut minunat. Mi-au placut clipele alea cand 50 de perechi de ochi erau indreptate catre revolutia de pe ecran. Cand nu se mai vorbea si eram cu totii in film, in Birmania, in budism, in cutiuta. Mi-au placut momente cand am fost prinsi cu totii in film. A fost ceva ca, wow, suntem toti aici. In acelasi cadru, suntem conectati, vedem, ne punem intrebari, simtim si gandim…

Nu imi place sa vorbesc in public. Recunosc. Nu am mai vorbit la microfon. Nu imi place. Ma emotionez. Fac microfonie. Il privesc pe celalalt ca pe un Dumneavoastra, ma pierd si simt ca uit sa spun ceea ce ar trebui sa spun. Gandesc atat de multe inainte, dar cand sunt in fata, pur si simplu incerc sa ma gandesc la ceea ce ma gandisem anterior. Prefer sa vorbesc cu oamenii personal – unul cate unul: sa le povestesc, sa radem, sa comunicam! 🙂

Oamenii mi s-au parut mai mult decat ok. M-au si aplaudat la final 😛 hihi. As scrie 2-3 nume din 50, ca mai multe nu stiu si imi pare rau. Dar sper sa aflu maine 😛 So, merci ruxi, mihai, mircea, mihai, iuli, cristi, karra, baiatul simpatic, etc etc 😛

Am ramas dupa filme cu aceleasi intrebari, ca si prima oara cand le-am vazut. “si pana la urma ce trebuie sa fac eu? ce e bine? chiar e bine ceea ce gandesc? de ce?  de ce nu? cum? cand? e de datoria mea sa fac lumea mai buna?” …

Poate aflu, totusi maine la Charging the Rhino si Testimony 🙂

ps: pozele in curaaand. Promit!

Testimony e unul dintre cele 6 filme cu care am pornit in turneu. Cu mare placere mergem din orasel in orasel sa intalnim oameni faini! 🙂 Le prezentam documentare.  Imi place sa cred ca le aratam o noua lume, o casuta adevarata, un testimonial. Si ii invitam, apoi, sa discute despre ceea ce vad! 🙂

Mai jos gasiti un sinopsis si un interviu cu Razvan Georgescu, regizorul filmului Testimony:

Sinopsis: În ce fel e alterată creativitatea atunci când moartea este aproape? Ce contează atunci când trebuie să pleci? Fiind diagnosticat cu o tumoare pe creier, Răzvan Georgescu, regizorul filmului, decide să întreprindă o călătorie ce trasează graniţa subţire dintre viaţă şi moarte, vizitând artişti bolnavi în fază terminală sau care au lucrat la capodopera finală, în speranţa că aceasta le va supravieţui sau că îi va salva. O călătorie plină de întorsături nebănuite, fără să aibe un final predeterminat. Nu este un film despre capitularea fizică în faţa bolii, ci despre o viaţă vibrantă înainte de moarte.

Aici scriam cand inainte de Constanta mai erau 14 zile. Acum mai sunt 4 🙂 Eu m-am ocupat de tot ce a insemnat Constanta, iar Alex si Ana de restul oraselor din turneu. Cum faci sa fie totul ok cand mai e mai putin de o saptamana? Mai ales ca, in 10 zile contextul s-a schimbat. Ana si Alex sunt plecati… Cu cine mai vorbesc eu acum? Cui ii mai cer eu o batista in miez de noapte? 🙂

Asadaaaar…. Pasul 1. Singurul si cel mai important. Realizez ca nu are cum sa fie totul exaaact asa cum mi-ai fi dorit. Pentru ca niciodata nu iese exact asa cum iti imaginezi. Dar poate e mai ok asa. Nu trebuie sa planifici totul, nu? 🙂 Unde ar mai fi spontaneitatea? Asa ca las sa ma surprinda evenimentele, sa curga totul de la sine, caci e mult mai fain asa 🙂

Ce fac eu pentru ca totul sa fie bine? Zambesc!!! 🙂

Dar in astea 4 zile stau mai mult pe myspace si pe diverse bloguri. Mai dau comentarii. Mai pun poze. Mai postez uneori aici. Mai trimit emailuri. Si cel mai important scriu la licenta!!!! (Dorina, daca intri cumva aici din intamplare, sa stii ca eu scriu in fiecare zi cate putin. Si pana la urma o sa fie o lucrare care o sa ne placa amandurora!) Dorina e mama mea de licenta. Si e cea mai faina profesoara pe care am intalnit-o in scurta mea existenta. Oricum, la Facultatea de Filosofie toti profesorii sunt mai mult decat minunati. Chiar sunt! 🙂

Da, Alex a fost în tren mai toată ziua de azi (ieri), iar cu vre-o oră înainte de proiecţie a şi ajuns la cinema (că na, trenul întîrzie şi el).

Foarte repede a început

Burma VJ:
După dizidentul birmanez venit la Bucureşti în martie, aici am avut pe cineva (Kai de la PATRIR) care a şi lucrat ceva timp acolo. Oamenilor le-a plăcut, iar discuţia de după ok (a fost şi asta e poate cel mai important).
Oameni – nu mulţi, suficienţi aş spune – oameni curioşi în general. Clujul are potenţial pentru un festival de genul ăsta.

La Rene ne-am bătut puţin cu argumente în de/favoarea invăţămintelor trase din film.
“A cui e vina pentru că oamenii de genul ăsta există?” a iscat ceva divergenţe…am aplanat printr-o teorie a vinei cumulate :).

Iar acum…după singuram masă pe ziua de azi, aş dormi pînă la prînz.

revin cu poveşti/peripeţii mai pe seară

după Charging the Rhino şi Testimony

Burma VJ este filmul ce deschide turneul. Nu intamplator l-am ales sa fie primul pe care il prezentam. Este unul dintre cele mai puternice documentare, la care nimeni (cred eu) nu ar putea sa ramana indiferent…

Filmat cu o camera ascunsa de catre producatorii sai, filmul vorbeste despre dictatura militara din Birmania.

“Please use your freedom to promote ours” sunt cuvintele folosite de Aung San Suu Kyi, laureata a Premiului Nobel pentru Pace, inchisa de peste 12 ani.

Peste mari si tari de Romania exista o tara. Birmania pe numele ei. O tara ce traieste in teroare militara. O tara care, desi nu are dusmani externi, isi cheltuie jumatate din bugetul de stat pentru armata… O tara in care doar daca ai indrazni sa citesti acest text, ai fi arestat imediat! O tara ce seamana intr-o privinta cu tara noastra. Si ei, ca si noi, au avut o revolutie – ‘88 si ‘89. Doar ca noi am fost norocosi. La ei nu s-a schimbat mare lucru. Ba, mai grav, situatia s-a inrautatit.

Cum a spus Ashin Sopaka, dizidentul birmanez si invitatul nostru special in Bucuresti: cine ar mai iesi acum in strada stiind ca va fi impuscat? Stiind ca intr-o singura zi se pot omori, fara remuscari, 3000 de oameni? Cine ar mai putea incerca sa schimbe ceva acum? Cum poti sa iesi din cutiuta in care esti inchis, fara sa te ajute cineva din exterior?

Alex, dragul de el, e in tren spre Cluj acum, caci in 14 ore incepe proiectia filmelor. Startul turneului e in Cluj, unde speram sa vina oameni faini, carora sa le aratam putina magie si sa deschidem pentru cateva zeci de minute portita lumii 🙂

La Cinema Victoria, daaaaa? 7 mai – 9 mai!!! Servus!

Programul filmelor e urmatorul: Read the rest of this entry »

on-tour3