You are currently browsing the category archive for the ‘ganduri de seara’ category.

Din seria “O viata minunata in Paradis”. Dupa o poveste reala 🙂

Stiu cum e sa te trezesti dimineata, cu soarele in fata, la 20 de grade, desi ianuarie si tot ce vezi in jurul tau e natura. Copaci verzi, pasari, cer albastru si soare. Sau ploaie, dupa zi. Dar tot minunat e. Sa te trezesti si asta sa fie primul lucru pe care il vezi. Cum sa nu te gandesti apoi, instantaneu, sa multumesti pentru ce ai?

Stiu cum e sa te trezesti fara niciun stres, fara sa te gandesti: aoleo, trebuie sa ajung la scoala / la job / am o intalnire cu cineva, etc. Pur si simplu sa nu ai nimic de facut, o zi in care faci ce vrei tu. Daca vrei sa faci ceva. Daca nu, e ok sa nu faci nimic. Totul e ok.  Iar urmatorul gand dupa “buna dimineata, soare” ar fi “hmm… ce facem azi? cafea sau ceai?” Cu care dintre prietenii mei? Oare cine o fi treaz la ora asta, ca eu nu am nici zahar, nici lapte si as vrea sa beau ceva bun. O, multumesc, Universule, pentru inca o zi in Paradis!

Apoi, dupa ritualul cafea ce dureaza cateva ore, te gandesti ca ai manca ceva. Asa ca ori gatesti pentru toti prietenii tai, ori stai de vorba cu ei, in timp ce ei iti gatesc tie. Musai! Cu mare drag totul. Ce ne-am face fara a manca din placerea de a manca? Si nu e cea mai buna mancarea cu dragoste?

Apoi, eventual, citesti ceva, sau scrii, sau desenezi, sau canti, sau te joci cu vreun instrument, sau stai de vorba, pur si simplu. Sau faci ce vrei. Apoi te duci, seara fiind, unde sunt adunati oamenii dragi tie si asemanatori tie, cel putin, ca stil de viata. Si faceti muzica impreuna. Fiind peste tot o gramada de instrumente – de la kalimba la chitara, de la djembe la didgiridoo, de la tot felul de zornaitori la tabla si etc etc etc. Si cantati si va bucurati si zambiti. Zambiti tare mult. Uitandu-va unii la altii. In ochi, fara sa intorci privirea. Fara sa te ascunzi. Dupa care, vine cea mai grea parte a zilei – sa te duci la culcare – adica sa te misti de acolo de unde esti pentru a merge cateva minute. Asta da, minunatie de viata. Multumesc pentru inca o zi in Paradis. Noapte Buna!

Deja am ajuns la editia nr. 4? Adica asa repede au trecut 4 ani din viata noastra? Hai ca poate numarul 4 nu suna atat de “magic” cum ar fi sunat numarul 3. Dar numarul 4 suna asa… a stabilitate. In numarul 3 am invatat atatea lucruri singuri, am inceput sa facem singuri lucrurile. Ne-am “asociat” tot sub numele de one world romania si am invatat cum e sa iti duci mai departe proiectul trecand peste toate necazurile birocratiei. Am invatat cum sa zambesti, chiar daca esti stresat si tot asa.

Dar numarul 4… e diferit de numarul 3. Suntem la maturitate deja? Avem copii si la propriu si la figurat 😀 (salut iorgu si eliza!) Stii cum e cu 4. Masa are 4 picioare, patratul are 4 unghiuri, festivalul are 4 ani de cand traieste si tot asa.

Da, stiu ca am inceput sa scriem cu cateva luni inainte ca incepem, ca filme frumoase, ca invitati, ca program. Dar acum, chiar incepem. Ne pare rau ca nu prea apucam sa scriem prea multe aici in ultima vreme, acum face multe lucruri in ultima vreme.

Da, chiar incepem. Nici noua nu prea ne vine sa credem ca chestia la care am muncit sa se intample de luni de zile, chiar se intampla! 🙂 Timpul trece asa repede si a venit primavara, a venit festivalul! 🙂

Dar acum nu o sa ne apuce nostalgia ca ce am asteptat sa se intample, chiar se va intampla 🙂 Ne bucuram ca se intampla, nu ne intristam ca se intampla 🙂

Gata, am inceput. In mai putin de 48 de ore o sa ne invartim mai repede ca titirezele sau tirirezii. Iuhu! 🙂

1 luna si 1 zi pana la festival 😀

Si inca suntem destul de linistiti si luminosi. Nu foarte linistiti de fapt, dar foarte luminosi. Avem liste lungi cu “to do list” (a mea e scrisa cu noul pix verde de firma al asociatiei). Postituri peste tot, biletele, o gramada de hartii si hartiute (pe care le vom trimite la reciclat apoi, bineinteles!).

Imaginea vizuala e aproape aproape gata. Mai avem doar detalii de facut – gen catalog :)) In rest, fetitele si baieteii sunt acolo, cu roz si albastru. Avem si soldati si muzicanti si hainuri de blana si costume si de toate. Avem de toate. 😀 Trailerul e pe sfarsite, muzica pentru trailer e pe incepute. Afisele se fac si se refac. Logo-urile se pun si se sterg, se redimensioneaza si reamenajeaza.

Ce ne bucura sunt persoanele simpatice care ne scriu ca vor sa fie voluntari. 🙂 Cel mai mult. E fain sa citesti cateva randuri din partea celor carora le place proiectul tau si vor sa se implice si ei, cum pot 🙂 Foarte fain.

Duminica dupa-amiaza. Ies la un suc, prea mult calculator, prea multa istorie, prea multe carti, prea putin aer curat in camera mea. Busteni, soare, petale de mar care curg ca ploaia, miroase a viata in gradina.  Medius… 🙂 Bustenarii mei s-au intors din Poiana Costilei, sarbatori, onomastici,  “hai s-o lungim downtown”. Ma instalez, stau, beau, ma bucur.

Din coltul de dreapta sus, crucea Sfantului Andrei isi tot dregea vocea la mine, de pe o sapca neagra. Am fixat-o vreo 30 de secunde, uimita. Era acolo, la masa cu mine, un prieten de-al meu purta crucea. Poate trebuia sa tac, dar in timp a devenit un subiect delicat pentru mine: cursuri si seminarii despre holocaust; carti de istorie devorate noaptea;  proful meu de licenta e evreu; oricat de laic se considera; festivalul nostru; faptul ca am cunoscut oameni gay si transgender-pe care ii si respect, cu ocazia asta- si ca un ultim argument, chiar am o problema cu oamenii intoleranti.

Eu:”Brex(apelativ des intalnit in Busteni, nu are conotatii negative), ce-i cu sapca aia?”

El:(rade)”Eee…”

Eu:”Te deranjeaza evreii sau gay-ii?”

El:”Da, evreii isi folosesc inteligenta ca sa puna stapanire pe economie si pe lume,  iar poponarii…poponarii nu sunt normali, pur si simplu.”

Eu:”Aha. Pai si tu crezi ca un om ar trebui judecat in functie de religia cu care s-a nascut? Crezi ca poate sa aleaga asta? Tu esti vinovat ca esti ortodox?”

El:”Nu asta nu, dar e vina lor ca au mintit, ca de fapt holocaustu’ nu a fost si s-au omorat intre ei ca sa obtina putere.”

Eu:”Pai si tu de unde stii asta?”

El:”Mi-a zis mie L., care stie, si sunt oameni care au demonstrat in instanta in SUA.”

Eu:”Dar tu personal ai citit ceva pe tema asta?”

El:”…”

Eu:”O carte, ceva, referinte clare, istorice. Ai cercetat dincolo de ce iti spun unu’ si altu’?'”

El:”A…pai nu. Dar stiu sigur ca nu a fost holocaust.”

Eu:”Pai si oamenii aia cum zici tu ca au murit?”

El:”Pai n-auzi, tu, ca s-au omorat intre ei. Pentru putere. Ca asa sunt toti evreii.”

Eu:”Ai cunoscut vreun evreu, vreodata?”

El:”Cum un evreu? …Cum adica…?”

Eu:”Un supravietuitor al holocaustului, sa iti povesteasca ce i s-a intamplat sau un evreu tanar pe care sa incerci sa il cunosti. Ai incercat sa intri in vorba cu vreun evreu?”

El:”Nu…”

Eu:”Dar ai evrei in jurul tau, care sa te deranjeze cu ceva?”

El:”Nu, tu, nu cunosc evrei, niciunu’.”

Eu:”Dar vreun homosexual cunosti?”

El:”Nu…nici d-ala.”

(…)

El:”Noua dreapta e buna, ca promoveaza nationalismu’.”

Eu:”Cum iti definesti tu nationalismul?”

El:”Pai sa stii imnu’, cu toate patru strofele, sa iti iubesti tara, sa faci ceva pentru ea(…)”

Eu:”Ok, cate produse romanesti iti cumperi tu fata de produse straine?”

El:”Pai ce importanta are, tu?”

Eu:”Simplu. Esti nationalist, nu? Vrei sa iti ajuti tara, trebuie sa ii ajuti economia. Daca tu nu cumperi produse fabricate aici, ci numai din afara, cum creste economia, cum creste tara?”

El:”… Da, tu, stiu ce vrei sa zici. Pai na…”

(…)

Poate pare lung. Asta a fost doar o parte din discutie, atat cat imi mai aduc aminte cu fraze exacte, ca sa nu iau in desert semnificatia ghilimelelor, ci chiar sa citez. Restul discutiei a constat in argumentele mele cu date exacte, legaturi in istorie care explica niste evenimente, iar el incercand sa demonstreze ca are dreptate pe un fundament de discutii din adolescenta din lecturile altcuiva, de a caror consistenta inca nu sunt sigura-prin urmare, nici de o terta relatare a lor.

Concluzia mea este ca aceasta Noua Dreapta nu e dreapta deloc, nici prin pozitie, nici prin logica si cu siguranta nici prin claritatea argumentelor oferite. Ca sa amintesc si de evenimente mai recente, cred ca Marsul pentru normalitate era mult mai actual si mai consistent daca miza pe violenta domestica, spre exemplu, care, cred eu, afecteaza mult mai puternic “familia traditionala”. Sau poate ca asta e o traditie pe care ei vor sa o pastreze, cu convingere si Zel(ea).

Am ramas frapata sa aud acelasi argument din Charging the Rhino-evreii s-au omorat intre ei. Da, 6 milioane. Cu cutite de bucatarie, tigai, halci de carne, lingurite, ce avea fiecare prin gospodarie. Cred ca liderii au moduri mai inteligente de a isi atinge un scop decat omorandu-se intre ei. Am vorbit cu un supravietuitor al trenurilor mortii saptamana trecuta. Are 87 de ani si tine minte podul Iloaiei ca si cum ar fi fost ieri. Era senin si frumos, asa cum doar batranii pot sa fie. Avea o poveste, avea memorie. Povestea lui, nu zvonistica ieftina ale admiratorilor-admiratorilor-admiratorilor-wanna be-ilor legionari. El era real. Discutia de duminica nu a fost.

Finalul discutiei a constat in:

El:”E, oricum, eu tin sapca pe cap numa’ fiindca ma bate soarele. Atata, sincer iti spun.”

Pentru mine cel puţin…azi a fost Tîrgu Mureş, prima zi.

Mîine ultima zi de tur…fără mine din păcate.

Teatru 74 – genial loc de proiecţie

Trebuie să mai venim, clar!

Ana, să ştii că pachetul tău nu se va deschide pînă luni – cînd e toată lumea de faţă – am deschis scrisoarea în schimb.

Azi am concluzionat că totuşi mai nu este o lună bună pentru aşa ceva.

E soare. Toată lumea pe afară, noaptea muzeelor în Mureş.

Oameni nu prea mulţi. Am tot întors pe toate feţele filmul lui Simcha – n-am vrut totuşi să trag concluzii.

Iar mi-am cerut scuze pentru subtitrare – a cîta oară…

Tot la 74 e şi o cafenea drăguţă cu preţuri de cîrciumă.

Iar aici primăria îţi dă net-ul.

A fost bine, n-am umplut sala, nici n-am purtat discuţii filosofice minute în şir, dar a venit presa care a fost foarte interesa(n)tă şi au venit şi oameni drăguţi.

Atît – rămîn dator cu post-ul pentru Cluj – e în curs de ediatare oricum

Fin.

Am ajuns de o ora si un pic in Constanta (surprinzator, trenul nu a intarziat). Ploua. Fulgere. Tunete. Pustiu de oameni. Balti. Apa. Mare. Frigut. Troller plin cu haine groase. Afise plouate. Car jumatate din greutatea mea. Bocanci. Ruxi. Alexei. Castraveti. Festivalul. maine. dermatolog. Cel mai frumos tren. Muzica. Pliat afise. Vorbit cu un baiat de la “casa de copii nu e acasa”. Posibil impostor. Vorbit mult pe telefonul meu. Se prefacea ca nu are ce manca, dar fuma Dunhill Fine Cut(and you know what this means).  Dat 2 Magura delicioase. Vechiul liceu maine. Lipit afise. Mancat mancare adevarata azi . Noapte alba. Analiticitate. Necesitate. A priori. De dicto si de re. Porci care zboara. Gigi care ma face sa inteleg cum sta treaba cu lumile posibile. Examen. Restanta. Licenta. Multe carti. Planuri. Facultatea mea. Uitat 5 minute la film cu tigani. Culori, multe culori. Liberalism. Pace. Libertate. Drepturile Omului. maine. emotii. zau 😀

am ajuns acasa de vreo juma de ora. m-am facut ca incep sa despachetez… dar nu mi-a prea placut 🙂 asa ca m-am gandit sa deschid pc-ul. am deschis si mail-ul si nici asta nu m-a incantat. am incercat sa dezgrop dintre zecile de mail-uri necitite, cele cateva care pareau urgente… sau macar inedite 🙂

dupa ce mi-am facut o idee de ce ma asteapta, ma pregatesc sa inchid repede toate electicele si sa-mi aduc aminte de cat de bine m-am simtit 9 zile fara pc, internet sau tv.