You are currently browsing Diana’s articles.

Din seria “O viata minunata in Paradis”. Dupa o poveste reala 🙂

Stiu cum e sa te trezesti dimineata, cu soarele in fata, la 20 de grade, desi ianuarie si tot ce vezi in jurul tau e natura. Copaci verzi, pasari, cer albastru si soare. Sau ploaie, dupa zi. Dar tot minunat e. Sa te trezesti si asta sa fie primul lucru pe care il vezi. Cum sa nu te gandesti apoi, instantaneu, sa multumesti pentru ce ai?

Stiu cum e sa te trezesti fara niciun stres, fara sa te gandesti: aoleo, trebuie sa ajung la scoala / la job / am o intalnire cu cineva, etc. Pur si simplu sa nu ai nimic de facut, o zi in care faci ce vrei tu. Daca vrei sa faci ceva. Daca nu, e ok sa nu faci nimic. Totul e ok.  Iar urmatorul gand dupa “buna dimineata, soare” ar fi “hmm… ce facem azi? cafea sau ceai?” Cu care dintre prietenii mei? Oare cine o fi treaz la ora asta, ca eu nu am nici zahar, nici lapte si as vrea sa beau ceva bun. O, multumesc, Universule, pentru inca o zi in Paradis!

Apoi, dupa ritualul cafea ce dureaza cateva ore, te gandesti ca ai manca ceva. Asa ca ori gatesti pentru toti prietenii tai, ori stai de vorba cu ei, in timp ce ei iti gatesc tie. Musai! Cu mare drag totul. Ce ne-am face fara a manca din placerea de a manca? Si nu e cea mai buna mancarea cu dragoste?

Apoi, eventual, citesti ceva, sau scrii, sau desenezi, sau canti, sau te joci cu vreun instrument, sau stai de vorba, pur si simplu. Sau faci ce vrei. Apoi te duci, seara fiind, unde sunt adunati oamenii dragi tie si asemanatori tie, cel putin, ca stil de viata. Si faceti muzica impreuna. Fiind peste tot o gramada de instrumente – de la kalimba la chitara, de la djembe la didgiridoo, de la tot felul de zornaitori la tabla si etc etc etc. Si cantati si va bucurati si zambiti. Zambiti tare mult. Uitandu-va unii la altii. In ochi, fara sa intorci privirea. Fara sa te ascunzi. Dupa care, vine cea mai grea parte a zilei – sa te duci la culcare – adica sa te misti de acolo de unde esti pentru a merge cateva minute. Asta da, minunatie de viata. Multumesc pentru inca o zi in Paradis. Noapte Buna!

Din seria “Cautam tineri entuziasti”, azi scriem oficial: avem nevoie de voluntari pentru festival.

Asa ca daca esti pasionat de filmul documentar si crezi ca drepturile omului nu sunt doar un concept gol, ci ceva pentru care merita sa fii alaturi de noi, scrie-ne la coordinator@oneworld.ro. Asta daca ai timp liber intre 16 – 21 martie, bineinteles 🙂 Daca ai fost anii trecuti la proiectii,  stii deja cam ce facem. Iar daca nu, nu e nimic, vei afla oricum 🙂

Noi credem ca e fain sa fii voluntar pentru ca in primul rand, privesti totul cu alti ochi. Esti implicat, esti in interior si simti totul in mod diferit. Festivalul este al tau, nu e doar un alt eveniment. Plus ca intalnesti tot felul de oameni frumosi, care sunt interesati de acelasi lucru. Mai vezi un film, mai vezi alt film si tot asa 🙂

De la inceput de tot, de la prima editie din 2008, voluntarii au avut un mare rol. Pe atunci existau doar Centrul Ceh si o mana de oameni entuziasti. Ulterior, ne-am organizat si noi un pic, ne-am oficializat sub numele unei asociatii si tot asa. Dar la inceput au fost voluntarii. Si ne place sa continuam tot asa. Asta pentru ca stim exact cum e, am fost si noi tot la fel.

Traim intr-o lume minunata. Ar arata si mai bine daca unele documentare nu ne-ar deschide ochii.

Recunoastem solemn: noi suntem cei care strica imaginea omenirii. In timp ce imaginea Romaniei in lume este pazita cu indarjire de multi dintre cetatenii ei, unele tari mai slabe au ramas fara aparare. Asadar, am complotat impreuna cu regizori din toata lumea: fie ei britanici sau egipteni, mexicani sau estonieni, italieni sau americani, cu totii vorbesc in mod iresponsabil despre suferinta, injustitie, coruptie sau conflicte de familie.

Ce le pasa lor? E problema lor daca oamenii ar face orice pentru bani? Si de ce continua sa scormone traumele trecutului in loc sa se bucure de prezent? In plus, unii dintre ei indraznesc sa ne puna la indoiala eroii, zguduindu-ne certitudinile si defaimandu-ne statuile.

Ce o sa se intample cu lumea asta daca ei se tot plang despre felul in care ne tratam femeile si copiii? Mai mult, ceea ce ei numesc intoleranta e, de fapt, painea noastra cea de toate zilele.

De ce le-ar pasa? De ce v-ar pasa? Chiar e nevoie sa deschideti ochii?

Noi credem ca da, asa ca veniti la One World Romania. Suntem mandri sa va prezentam unele dintre cele mai relevante documentare ale anului, realizate de unii dintre cei mai ’nerusinati’ regizori.

Monika Stepanova
Alexandru Solomon

[vimeo http://vimeo.com/20053937]

Noua ne place FOARTE mult cum a iesit. De cate ori l-am vazut, am invatat si melodiuta pederost 🙂

Dar ce muzicuta minunata se facea pe vremuri…

Deja am ajuns la editia nr. 4? Adica asa repede au trecut 4 ani din viata noastra? Hai ca poate numarul 4 nu suna atat de “magic” cum ar fi sunat numarul 3. Dar numarul 4 suna asa… a stabilitate. In numarul 3 am invatat atatea lucruri singuri, am inceput sa facem singuri lucrurile. Ne-am “asociat” tot sub numele de one world romania si am invatat cum e sa iti duci mai departe proiectul trecand peste toate necazurile birocratiei. Am invatat cum sa zambesti, chiar daca esti stresat si tot asa.

Dar numarul 4… e diferit de numarul 3. Suntem la maturitate deja? Avem copii si la propriu si la figurat 😀 (salut iorgu si eliza!) Stii cum e cu 4. Masa are 4 picioare, patratul are 4 unghiuri, festivalul are 4 ani de cand traieste si tot asa.

Da, stiu ca am inceput sa scriem cu cateva luni inainte ca incepem, ca filme frumoase, ca invitati, ca program. Dar acum, chiar incepem. Ne pare rau ca nu prea apucam sa scriem prea multe aici in ultima vreme, acum face multe lucruri in ultima vreme.

Da, chiar incepem. Nici noua nu prea ne vine sa credem ca chestia la care am muncit sa se intample de luni de zile, chiar se intampla! 🙂 Timpul trece asa repede si a venit primavara, a venit festivalul! 🙂

Dar acum nu o sa ne apuce nostalgia ca ce am asteptat sa se intample, chiar se va intampla 🙂 Ne bucuram ca se intampla, nu ne intristam ca se intampla 🙂

Gata, am inceput. In mai putin de 48 de ore o sa ne invartim mai repede ca titirezele sau tirirezii. Iuhu! 🙂

Libertate vs Stabilitate. Iepuri vs Oameni. Simtire vs Ratiune. Vest vs Est.

O alegorie despre viata in cutiute peste care nu poti sari. Despre zidul Berlinului si consecintele lui vazut prin perspectiva… iepurilor. Obisnuiti sa vedem lumea prin prisma propiilor ochi si propriilor experiente, Rabbit a la Berlin ne prezinta o cu totul alta perspective, una la care nu ne-am fi gandit niciodata – cum vad celelalte vietuitoare schimbarile politice si sociale.

In frameworkul construirii zidului Berlinului intram in viata de zi cu zi a celor ce raman dincolo de zid si a singurilor care pot sa paseasca de ambele bariere – iepurii. Realizam viata pe care au trait-o pentru zeci de ani, armonia aproape perfecta in care au trait si a faptului ca avand acea stabilitate si siguranta la un moment dat, pareau fericiti. Doar de liniste si un spatiu verde fara oameni e necesar pentru ei. Dar cand libertatea ii izbeste in urechi ce se intampla? Mai pot ramane fericiti, fiind liberi? Dar noi? Putem fi fericiti, avand libertatea, dar nu si stabilitate… ?

18.03 / 18h00 / Cinema Union /// 19.03 / 20h00 / Cinema Union

Beata Dzianowicz / Polonia / 2008 / 79 min

Intotdeauna caut sa privesc lumea prin ochii oamenilor. In special cand calatoresc incerc sa gasesc localnici pentru a vedea orasul prin perspectiva lor, nu doar sa vizitez monumente si cladiri turistice.

De asta mi-a placut Kites incredibil de mult. Un documentar despre cum se face un documentar. Despre cum prin intermediul filmului afli ceva despre persoana din spatele lui – sentimente, trairi si ganduri.

Filmat in Kabul, documentarul prezinta un curs tinut de un regizor polonez prin care incearca sa ii invete pe 12 tineri arta filmului. Interesant de vazut e cum vede fiecare copil lumea din jurul lui, ce inseamna pentru ei bucurie, libertate sau tristete. Daca un strain ar fi filmat in Afghanistan, ar fi insistat asupra razboiului, a groazei, a fricii pentru ziua de maine… dar ei, care de cand s-au nascut nu au trait nici macar o clipa in pace, surprind cu totul altceva. Un documentar despre ei, copiii din Kabul exact asa cum traiesc ei in fiecare zi si despre problemele si micile lor moment de fericire.

20.03 / 16h30 / Cinema Eforie /// 21.03 / 20h30 / Cinema Eforie

Cautam persoane simpatice, entuziasmate, carora le e drag festivalul si ar vrea sa ne ajute.

Asa ca daca iti plac filmele documentare, crezi ca drepturile omului sunt importante si merita sa lupti pentru ele, scrie-ne 2 randuri la info (at) oneworld (punct) ro pana joi, 4 martie.

Asta daca intre 17 – 22 martie ai timp liber, bineinteles!

Cu drag,

festivalul 😀