In anul I de facultate am citit Platon. Apararea lui Socrate si Phaidon mi s-au parut ca cele mai minunata lucrari filosofice posibile. Mi-a placut extraordinar de mult cum vorbea Socrate despre moarte. Atat de mult, incat acum vad lucrurile cu alti ochi, sunt mult mai relaxata si mai linistita. Pe foarte scurt, in 10 randuri dialogurile ce m-a marcat pe mine: Socrate este judecat de catre atenieni pentru coruperea tineretului, credinta in alti zei si nerespectarea regulilor celor de sus. Este judecat si condamnat. Trec peste partea cea mai interesanta, modul in care el se apara, argumentele pe care le da, felul in care reuseste sa de dezvinovateasca de cele 3 capete de acuzare, dar isi gaseste singur altele noi. Intr-un final, e condamnat. Desi are posibilitatea de a fugi, el refuza. Spunand:

de ce sa imi fie mie frica de moarte? Sunt 2 variante. Daca am facut in viata asta tot ce am considerat bun, atunci poate dincolo e alta viata. Si o sa am ocazia sa ma intalnesc cu toti oamenii cu care as fi vrut sa vorbesc. Iar daca dupa ce mor nu e nimic, de ce mi-ar fi frica de nimic? ….