Din seria “O viata minunata in Paradis”. Dupa o poveste reala🙂

Stiu cum e sa te trezesti dimineata, cu soarele in fata, la 20 de grade, desi ianuarie si tot ce vezi in jurul tau e natura. Copaci verzi, pasari, cer albastru si soare. Sau ploaie, dupa zi. Dar tot minunat e. Sa te trezesti si asta sa fie primul lucru pe care il vezi. Cum sa nu te gandesti apoi, instantaneu, sa multumesti pentru ce ai?

Stiu cum e sa te trezesti fara niciun stres, fara sa te gandesti: aoleo, trebuie sa ajung la scoala / la job / am o intalnire cu cineva, etc. Pur si simplu sa nu ai nimic de facut, o zi in care faci ce vrei tu. Daca vrei sa faci ceva. Daca nu, e ok sa nu faci nimic. Totul e ok.  Iar urmatorul gand dupa “buna dimineata, soare” ar fi “hmm… ce facem azi? cafea sau ceai?” Cu care dintre prietenii mei? Oare cine o fi treaz la ora asta, ca eu nu am nici zahar, nici lapte si as vrea sa beau ceva bun. O, multumesc, Universule, pentru inca o zi in Paradis!

Apoi, dupa ritualul cafea ce dureaza cateva ore, te gandesti ca ai manca ceva. Asa ca ori gatesti pentru toti prietenii tai, ori stai de vorba cu ei, in timp ce ei iti gatesc tie. Musai! Cu mare drag totul. Ce ne-am face fara a manca din placerea de a manca? Si nu e cea mai buna mancarea cu dragoste?

Apoi, eventual, citesti ceva, sau scrii, sau desenezi, sau canti, sau te joci cu vreun instrument, sau stai de vorba, pur si simplu. Sau faci ce vrei. Apoi te duci, seara fiind, unde sunt adunati oamenii dragi tie si asemanatori tie, cel putin, ca stil de viata. Si faceti muzica impreuna. Fiind peste tot o gramada de instrumente – de la kalimba la chitara, de la djembe la didgiridoo, de la tot felul de zornaitori la tabla si etc etc etc. Si cantati si va bucurati si zambiti. Zambiti tare mult. Uitandu-va unii la altii. In ochi, fara sa intorci privirea. Fara sa te ascunzi. Dupa care, vine cea mai grea parte a zilei – sa te duci la culcare – adica sa te misti de acolo de unde esti pentru a merge cateva minute. Asta da, minunatie de viata. Multumesc pentru inca o zi in Paradis. Noapte Buna!

Din seria “Cautam tineri entuziasti”, azi scriem oficial: avem nevoie de voluntari pentru festival.

Asa ca daca esti pasionat de filmul documentar si crezi ca drepturile omului nu sunt doar un concept gol, ci ceva pentru care merita sa fii alaturi de noi, scrie-ne la coordinator@oneworld.ro. Asta daca ai timp liber intre 16 – 21 martie, bineinteles🙂 Daca ai fost anii trecuti la proiectii,  stii deja cam ce facem. Iar daca nu, nu e nimic, vei afla oricum🙂

Noi credem ca e fain sa fii voluntar pentru ca in primul rand, privesti totul cu alti ochi. Esti implicat, esti in interior si simti totul in mod diferit. Festivalul este al tau, nu e doar un alt eveniment. Plus ca intalnesti tot felul de oameni frumosi, care sunt interesati de acelasi lucru. Mai vezi un film, mai vezi alt film si tot asa🙂

De la inceput de tot, de la prima editie din 2008, voluntarii au avut un mare rol. Pe atunci existau doar Centrul Ceh si o mana de oameni entuziasti. Ulterior, ne-am organizat si noi un pic, ne-am oficializat sub numele unei asociatii si tot asa. Dar la inceput au fost voluntarii. Si ne place sa continuam tot asa. Asta pentru ca stim exact cum e, am fost si noi tot la fel.

Traim intr-o lume minunata. Ar arata si mai bine daca unele documentare nu ne-ar deschide ochii.

Recunoastem solemn: noi suntem cei care strica imaginea omenirii. In timp ce imaginea Romaniei in lume este pazita cu indarjire de multi dintre cetatenii ei, unele tari mai slabe au ramas fara aparare. Asadar, am complotat impreuna cu regizori din toata lumea: fie ei britanici sau egipteni, mexicani sau estonieni, italieni sau americani, cu totii vorbesc in mod iresponsabil despre suferinta, injustitie, coruptie sau conflicte de familie.

Ce le pasa lor? E problema lor daca oamenii ar face orice pentru bani? Si de ce continua sa scormone traumele trecutului in loc sa se bucure de prezent? In plus, unii dintre ei indraznesc sa ne puna la indoiala eroii, zguduindu-ne certitudinile si defaimandu-ne statuile.

Ce o sa se intample cu lumea asta daca ei se tot plang despre felul in care ne tratam femeile si copiii? Mai mult, ceea ce ei numesc intoleranta e, de fapt, painea noastra cea de toate zilele.

De ce le-ar pasa? De ce v-ar pasa? Chiar e nevoie sa deschideti ochii?

Noi credem ca da, asa ca veniti la One World Romania. Suntem mandri sa va prezentam unele dintre cele mai relevante documentare ale anului, realizate de unii dintre cei mai ’nerusinati’ regizori.

Monika Stepanova
Alexandru Solomon

[vimeo http://vimeo.com/20053937]

Noua ne place FOARTE mult cum a iesit. De cate ori l-am vazut, am invatat si melodiuta pederost🙂

Dar ce muzicuta minunata se facea pe vremuri…

Deja am ajuns la editia nr. 4? Adica asa repede au trecut 4 ani din viata noastra? Hai ca poate numarul 4 nu suna atat de “magic” cum ar fi sunat numarul 3. Dar numarul 4 suna asa… a stabilitate. In numarul 3 am invatat atatea lucruri singuri, am inceput sa facem singuri lucrurile. Ne-am “asociat” tot sub numele de one world romania si am invatat cum e sa iti duci mai departe proiectul trecand peste toate necazurile birocratiei. Am invatat cum sa zambesti, chiar daca esti stresat si tot asa.

Dar numarul 4… e diferit de numarul 3. Suntem la maturitate deja? Avem copii si la propriu si la figurat😀 (salut iorgu si eliza!) Stii cum e cu 4. Masa are 4 picioare, patratul are 4 unghiuri, festivalul are 4 ani de cand traieste si tot asa.

Da, stiu ca am inceput sa scriem cu cateva luni inainte ca incepem, ca filme frumoase, ca invitati, ca program. Dar acum, chiar incepem. Ne pare rau ca nu prea apucam sa scriem prea multe aici in ultima vreme, acum face multe lucruri in ultima vreme.

Da, chiar incepem. Nici noua nu prea ne vine sa credem ca chestia la care am muncit sa se intample de luni de zile, chiar se intampla!🙂 Timpul trece asa repede si a venit primavara, a venit festivalul!🙂

Dar acum nu o sa ne apuce nostalgia ca ce am asteptat sa se intample, chiar se va intampla🙂 Ne bucuram ca se intampla, nu ne intristam ca se intampla🙂

Gata, am inceput. In mai putin de 48 de ore o sa ne invartim mai repede ca titirezele sau tirirezii. Iuhu!🙂

People in Need este o organizaţie non-profit din Republica Cehă, care oferă asistenţă socială şi consiliere în dezvoltare, în acelaşi timp promovând respectarea drepturilor omului şi libertatea, în perspectiva semnificaţiei ei democratice şi umanitare. Proiectele PIN se desfăşoară în principal în Republica Cehă şi în Slovacia, fiind însoţite de activităţi informative şi educaţionale. Pe lângă aceasta, programele organizaţiei au fost implementate în ultimii 14 ani în peste 30 de ţări.

Printre ele, se numără şi Namibia, unde PIN este activă din ianuarie 2004. Wake Center, atelierul existent aici, a făcut la începutul anului 2009 primii paşi către independenţă, prin înfiinţarea organizaţiei non-profit Karas Huisen Crafts (în limba Nama Huisen înseamnă Ajută-te!). Această organizaţie locală are identitate şi logo proprii. Wake Center este situat la marginea oraşului Keetmanshoop şi oferă locuri de muncă pentru douăzeci de femei şi trei bărbaţi.

Printre tradiţiile triburilor Nam şi Bushmen, care au trăit în zona semideşertică din sudul Namibiei, se numără broderia, decorarea mărgelelor, realizarea păpuşilor din materiale textile şi pictura pe coajă de ou de struţ. Existenţa atelierului contribuie la conservarea meşteşugurilor tradiţionale, pe care locuitorii oraşelor le-au pierdut de-a lungul anilor. Pe lângă aceasta, este şi un sprijin economic, contribuind la menţinerea venitului de bază pentru oamenii săraci care locuiesc în Tseiblaagte.

Banii obţinuţi din vânzarea acestor produse în Republica Cehă se întorc la locuitorii Keetmanshoop care le-au făcut.

Namibia are o populaţie de două milioane de locuitori şi o suprafaţă de peste opt sute de mii de kilometri, întinzându-se de la Oceanul Atlantic (vest) la deşertul Kalahari (est). Deşi şi-a obţinut independenţa în 1990 şi apartheidul a fost eliminat, încă există discrepanţe sociale, astfel că printre elementele care caracterizează această ţară nu se numără doar diamantele, zonele sălbatice şi valorile culturale deosebite, ci şi HIV/SIDA, TBC şi fermele comerciale care se află de generaţii sub stăpânirea fermierilor albi. Peste 20% dintre adulţi sunt infestaţi cu HIV şi cincizeci de mii de copii au rămas orfani din cauza acestui virus. Cauzele pentru care numărul acestor cazuri tragice nu scade sunt pe cât de binecunoscute pe atât de dificil de anihilat: sărăcia, indiferenţa şi lipsa educaţiei.

Activităţile PIN încercă să diminueze aceste probleme. Prin ajutor social, consiliere psihologică şi sprijin economic, echipa PIN încearcă să contribuie la înlăturarea dificultăţilor cu care se confruntă familiile afectate de HIV/SIDA şi TBC. Părinţii adoptivi ai orfanilor sunt de asemenea îndrumaţi, pentru a reuşi să obţină alocaţii sociale oferite de statul namibian. În plus, există programe prin care PIN pregăteşte voluntari care au pacienţi în grijă şi cursuri interactive despre HIV/SIDA, oferite copiilor din cartierele sărace.

Scopul organizaţiei People in Need , sprijinită de Guvernul Republicii Cehe, este de a reduce efectele sociale şi economice pe care acest virus le are în regiunea KARAS din sudul Namibiei.

Începând cu 18 martie, ora 13, spaţiul Fair Trade din cadrul OWR 2010 vă aşteaptă atât cu obiecte de artizanat de la atelierul Wake Center, cât şi cu o serie de fotografii cu membrii acestei comunităţi, făcute de Jan Mrkvička.

Sunt sigură că ştiţi deja, dar prefer să cicălesc decât să omit: obiectele şi fotografiile pot fi ale dumneavoastră, în schimbul unei donaţii minime. Întreaga sumă va fi trimisă în Namibia, la organizaţia Karas Huisen Crafts.

Un lucru pe care poate nu l-aţi aflat încă este faptul că duminică, 21 martie, la ora 18:00, vă aşteptăm la Noul Cinematograf al Regizorului Român, alături de invitatele noastre Anamaria Pop (manager Koala Fair Trade) şi Martina Novotná (reprezentantă People in Need), pentru o prezentare a activităţii lor şi o discuţie la care sperăm să participaţi, cu drag şi spor.🙂

Entuziasmul meu creşte exponenţial, aşa că vă aştept din ce în ce mai nerăbdătoare.

Cu drag,

Andhra

Traseul istoric al Liberiei, din 1989 până în 2005, a fost plin de cutremure politice şi socio-economice  şi a condus la o situaţie economică dezastruoasă (rata şomajului avea o rată de 85% anul trecut). Drepturile omului au fost total ignorate, nu numai practic, ci şi legislativ. Odată cu venirea doamnei Ellen Johnson Sirleaf la conducerea ţării, situaţia a început să capete forme normale din punct de vedere politic. Din păcate însă, va mai dura până când economia şi societatea vor putea păşi ferm, cu ambele picioare.

Dincolo de toate acestea, Liberia este o ţară frumoasă,

sursa: http://www.destination360.com

cu tradiţie în sculptura în lemn,

sursa: flickr

cu o muzică vie, energică, sensibilă (de exemplu, Gayflor Fatu, care este numită de fanii ei Prinţesă :)), dansuri cu măşti şi o  bucătărie despre care am auzit că e fermecătoare.

Încurajator este faptul că pe lângă eforturile actuale ale conducerii politice, există la nivel internaţional asociaţii non-profit care par să-şi dorească să susţină populaţia liberiană şi esenţa ei culturală. Printre ele se numără Friends of Liberia, the Liberian Institute of Journalism şi Robertsport Community Works. De cea din urmă am aflat de la una dintre fondatoare, Elie Losleben, care ne-a sprijinit entuziastă în iniţiativa naostră.

Găsiţi aici misiunea şi obiectivele pe care le are RCW.

Noi vom avea în spaţiul Fair Trade de la Centrul Ceh  gentuţe handmade realizate de grupul The Women’s Sewing Co-op, alcătuit în momentul de faţă din 15 femei. Proiectul a fost demarat anul trecut, iar echipa avea doar 3 membre. Ideea de-a face genţi a venit când Elie le-a dus un model după care s-au ghidat. Treptat, au început să facă şi şorţuri de bucătărie, covoare pentru yoga şi genţi de plajă.

În februarie anul acesta proiectul a primit finanţare, şi anume fondul U.S. Ambassador’s Self-Help. Banii vor contribui la încercările RCW de-a face proiectul sustenabil şi de a demara investiţia în cursuri de management şi de contabilitate primară, care să le ajute pe doamne să administreze mai bine resursele. În plus, Elie îşi doreşte să diversifice linia de produse, să extindă reţeaua de colaboratori şi să transforme acest proiect într-o mică afacere, care să devină o garanţie pentru venitul membrelor.

Începând cu 18 martie, vom avea la Centrul Ceh genţi făcute de aceste femei, dar şi o expoziţie cu fotografii făcute de Jana Videira într-o vizită la Robertsport, în timp ce ele lucrau. Atât genţile, cât şi imaginile sunt prietenoase şi se declară deschise spre a pleca acasă cu oricare dintre dumneavoastră, în schimbul unei donaţii. Sumele se vor îndrepta, integral şi-n totalitate, către The Women’s Sewing Co-op.

Libertate vs Stabilitate. Iepuri vs Oameni. Simtire vs Ratiune. Vest vs Est.

O alegorie despre viata in cutiute peste care nu poti sari. Despre zidul Berlinului si consecintele lui vazut prin perspectiva… iepurilor. Obisnuiti sa vedem lumea prin prisma propiilor ochi si propriilor experiente, Rabbit a la Berlin ne prezinta o cu totul alta perspective, una la care nu ne-am fi gandit niciodata – cum vad celelalte vietuitoare schimbarile politice si sociale.

In frameworkul construirii zidului Berlinului intram in viata de zi cu zi a celor ce raman dincolo de zid si a singurilor care pot sa paseasca de ambele bariere – iepurii. Realizam viata pe care au trait-o pentru zeci de ani, armonia aproape perfecta in care au trait si a faptului ca avand acea stabilitate si siguranta la un moment dat, pareau fericiti. Doar de liniste si un spatiu verde fara oameni e necesar pentru ei. Dar cand libertatea ii izbeste in urechi ce se intampla? Mai pot ramane fericiti, fiind liberi? Dar noi? Putem fi fericiti, avand libertatea, dar nu si stabilitate… ?

18.03 / 18h00 / Cinema Union /// 19.03 / 20h00 / Cinema Union

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.